Metamorfoza.

      Gura lui e stramba. Vesnic o minciuna-n colt i-atarna si picura pelin. Ochii sunt frumosi, dar parca-i ies din orbite sa-i strige mandria oricui le iese-n cale. Nasu-i e perfect, jignit parca pentru ca trebuie sa respire un aer comun. Obrajii-i sunt curati, n-au fost de nicio lacrima patati. Iar fruntea... fruntea lui nu a cunoscut patima sau pasiunea, s-a odihnit in fiecare noapte. Parul lui e negru si dezordonat, in contrast cu gandurile sale.
      In dreptul inimii are un lacat de argint, comoara lui cea mai de pret, iar cheia a ascuns-o in adancul sufletului.
      S-ar spune ca pe trupul sau , parca robotizat, nu da doi bani. Il ofera oricarei doritoare. De parc-ar fi un infinit il serveste la mic-dejun, pranz si cina. Iar ca desert vinde vise. Este vanzatorul perfect de delicii cu gust intarziat de pelin. Da, vorbim de acelasi pelin. As putea spune ca e un colectionar distins, neinteresat de lucrurile materiale. Primeste suflete la schimb.
      Am vrut si eu o bomboana din aceea, cu miez ce te imbata. Am primit o inghetata. Am fost lovita de acea raceala ce m-a lasat cu obrajii patati si fara de cheia cea mai importanta.
      Candva am fost aproape identici. Aveam aceeasi gura stramba si-aceeasi ochi bulbucati. La mine s-a ontamplat el si din pacate la el nu s-a intamplat sa fiu eu.
      Acum stiu ca inaintand in varsta si cunoastere si aspectul ni se schimba. As vrea sa-ln revad cu obrajii inflacarati. Abia atunci el va deveni perfect.

Adio!

     Am hotarat ca astazi este ziua in care ma voi sinucide.
Nu imi sta in fire sa ma plang pe la toate colturile. Nicidecum. Nu imi sta in fire sa spun ce simt nici macar apropiatilor. Insa am obosit. Am obosit sa zambesc cand nu pot, am obosit sa nu pot spune "nu" persoanelor care nici macar nu merita. Pur si simplu am obosit sa mai lupt cu lumea asta plina de prejudecati. Ma predau. Am obosit sa lupt cu standaredele normalitatii impuse de majoritate.
     Cine sunteti voi sa judecati? Pentru ca exista oameni diferiti asta nu inseamna ca ei nu sunt normali. Din contra faptul ca suntem diferiti ne face normali si nu invers. Toti suntem facuti din acelasi aluat. Unii au mai multa materie cenusie, altii mai putina. Unii au un aspect exterior ce se inscrie in standardele voastre, altii nu. Dar asta nu inseamna ca ei sunt urati. Urati sunteti voi ca judecati. Ei pot fi chiar frumosi. Sunt oameni plini de sentimente, de trairi, de sperante, de idei, de iubire. Si poate ca ei traiesc chiar mai intens decat voi. Si sa fie clar, cand spun "voi" ma refer la cei cu orizonturile reduse, la cei ce judeca.
     Din punctul vostru de vedere sunt un om anormal, si vad asta pe chipul vostru in fiecare zi, aud asta din cuvintele pe care mi le adresati. Priviri si vorbe pline de dispret sau mila, nejustificate.
     Sunt un om frumos, stiu asta, dar sunt pe cale sa ma sinucid si deja am luat aceasta hotarare. Decat sa ma ucideti voi si sa prelungim agonia, mai bine rezolv eu problema. Si asa multi considera ca nu sunt in stare de a lua o decizie. Ba am luat foarte multe decizii pana acum, bune sau rele. Si felul in care sunt si ma comport acum e tot o decizie de-a mea. O decizie de a incerca sa fiu eu, de a incerca sa fiu un om cat mai bun. M-am saturat sa plec privirea cand nu trebuie, m-am saturat sa las de la mine, sa ma scutur mereu de praf si sa consider ca am cazut tot din cauza mea, ca am fost eu o impiedicata. Stiti ce? Voi  mi-ati pus piedica.
     Imi pare rau doar de oamenii frumosi care mi-au dat ocazia sa le arat cine si cum sunt eu cu adevarat. Ei poate imi vor duce lipsa.
     Am spus de multe ori ca voi face asta, dar nu cred ca am avut curajul. Maine voi fi un alt om. Vom lupta cu aceleasi arme.
     Astazi este ziua in care ma sinucid.
     Adio!

Si totusi exista iubire, si totusi exista blestem!

Nu vreau sa va spun cum s-au cunoscut. A fost un inceput prea banal, dar care a nascut un sentiment nou in inima ei. Asta conteaza. Conteaza ca l-a indragit, nu pe loc, dar din ce in ce mai mult. Cu cat il descoperea mai mult cu atat il aprecia mai mult. Ma repet spunand "mai mult", dar asa simtea ea, din ce in ce mai mult. El parca inflorea in ochii ei. Nu stiu cand si el a inceput sa o priveasca altfel. Cert e ca nu ea a facut primul pas. Nu, nicidecum, era prea timida. Timiditatea i-a stat mereu in cale.

El i-a furat azi un sarut, maine o imbratisare si un sarut. Zilele treceau iar ei au hotarat sa inceapa o relatie. Ea era in al 9-lea cer, iar zambetul sau a durat zile intregi. Da, din pacate doar "zile" pentru ca a inceput sa vada frica din ochii lui. I-a cautat motive, scuze chiar. Nu i-a zis nimic,nu vroia sa-l piarda.

El era un perfectionist, iar ea... diferita.

Zilele au trecut iar el o cauta din ce in ce mai rar, o saruta din ce in ce mai putin. Inevitabilul s-a produs. S-au despartit.

Aveau prieteni comuni deja si ea-l vedea indeajuns de des incat sa nu-l poata uita. Ba chiar spera la o impacare. El nu pierdea nicio ocazie sa-i arunce o privire pe furis, un pupic de salut parca prea tandru pentru doi amici, un dans parca prea lent...un nou vis pentru ea.

S-a hotarat sa-si ia inima in dinti si sa lupte pentru dragostea ei. Nu credea ca are nimic de pierdut. L-a chemat la ea, iar el a venit. Au vazut un film, au baut un pahar de vin, au povestit cate-n luna si stele. El a sarutat-o, ea simtea cum inima vroia sa-i iasa din piept, sa-i strige ea insasi cat de mult il iubeste. El a invelit-o cu o patura de sarutari, iar ea i s-a daruit. Au adormit imbratisati si tot asa s-au si trezit.

Se imbraca cand ea i-a spus: "Nu vreau sa te mai las sa pleci!".

El i-a zambit si a iesit pe usa.

Linistea lui i-a innecat sufletul. Stia ca maine vor fi aceasi doi straini.

Cand a inchis usa au inceput sa-i curga lacrimi fara contenire. Stia ca o iubeste, tocmai din cauza asta ii era teama. Nu ar fi crezut niciodata ca se va indragosti de cineva total opus lui, nu facea parte din planul sau si totusi o iubea. A hotarat ca ar trebui sa inceapa sa viseze pentru doi, pentru ei doi si era nerabdator sa vina seara sa poata merge la ea sa-i spuna.

In timp ce se pregatea sa plece de la serviciu a primit un mesaj foarte ciudat de la ea. "Nu suport sa te mai vad plecand inca o data, asa ca voi pleca eu." Nu avea de gand s-o lase sa plece, sa o piarda tocmai acum cand isi recunoscuse sentimentele fata de ea, cand avea sa-si infrunte teama, cand vroia sa-si imparta visele, planurile, gandurile, totul cu ea.

S-a urcat in masina. Vroia sa ajunga cat mai repede la ea, iar timpul parca ii facea in ciuda. 20 de minute i s-au parut ani. A ajuns, dar salvarea ajunsese inaintea lui. Cu chipul manjit de durere intreba in stanga si in dreapta ce s-a intamplat. Un paramedic i-a raspuns. "Ea...a plecat dintre noi."

Aceasta este povestea unei tinere perfectionista in dragoste si a unui baiat...diferit.

Aceasta este povestea unei iubiri ucisa de prejudecati.

Implinire

Visele mele mor unul cate unul
Si odata cu ele ma sting si eu.
Cand nu va mai ramane niciunul,
Moarta voi fi si eu.

Minte, lasa-mi inima sa viseze.
Inima, lasa-mi mintea sa viseze.
Cand una veti fi,
Fericire ma voi numi.

Rolul vietii tale

Mi-e mila de tine, un biet actor pe scena vietii. Tu, cel care trebuie sa faca totul sa multumeasca publicul doar pentru niste jalnice aplauze si un succes muritor, vei ramane singur, doar tu si scena. Cand se va trage cortina vei observa ca a fost in zadar. Nu zic nu, intr-adevar vei fi pe val o buna perioada de timp, dar cand vei ramane doar cu decorul te vei intreba daca a meritat tot jocul tau. Eu, un simplu spectator care nu a vrut sa urce (din punctul tau de vedere) sau sa coboare (din punctul meu de vedere) la rangul de actrita, actrita care ar fi trebuit sa joace rolul impus de tine, iti pot da raspunsul inca de acum, cand actul a inceput de putin timp. Nu, nu se merita. Pacat ca avem opinii atat de diferite. Pacat ca esti dependent de acele aplauze, pacat ca joci tot ce vrea publicul, pacat ca esti un comediant jalnic si totusi atat de aclamat. Spun comediant jalnic pentru ca pe mine nu m-ai facut sa rad decat in putinele momente cand nu ai jucat un rol. Imi pare rau pentru tine pentru ca esti un om bun, dar cu nimic mai presus decat o femeie care se vinde pe bani. Tu iti vinzi sufletul pentru succes.
Nu voi mai fi prezenta la niciun joc actoricesc de-al tau, nu vreau sa fiu martora la succesul tau, nu vreau sa crezi ca te sustin, nu vreau sa mai am nici macar rolul de spectator. Daca vei lepada hainele de parada si te vei uita dincolo de scena vei vedea oameni simpli care chiar te vor sustine. Stai linistit, nici nu vei clipi si altul va juca rolul tau, pentru publicul tau, nimeni nu-ti va simti lipsa.
Acum spun adio actorului, dar sufletul nu ma lasa sa nu spun....pe curand dragul meu!

Imi lipseste atat de mult...

Simt un gol in suflet, un gol ce nu poate fi umplut oricat de mult m-as stradui. Lipsa ei m-a dat cu totul peste cap. Urasc sa stau singura in casa, orice coltisor , orice lucru imi aduce aminte de ea. Nu m-am gandit niciodata la ziua in care nu va mai fi langa mine. Nu , inca nu m-am obisnuit si nici nu vreau sa ma obisnuiesc cu lipsa ei.

De curand mi-am pierdut cea mai buna prietena, cea mai veche prietena , singura prietena care nu m-a judecat niciodata, mi-a ascultat tot timpul povestile mele pline de nonsens, oful, m-a iubit neconditionat. Pentru restul a fost doar o catelusa, dar pentru mine a insemnat mult mai mult....

Am primit-o cadou de la parinti cand am implinit 10 ani. Practic am crescut impreuna. Toate amintirile mele de atunci si pana acum sunt legate de ea, de Lisa. Eu sunt singura la pariti, iar ai mei sunt firi mai reci, stiu ca poate suna prostesc, dar eu ei ma destainuiam, imi stia toate secretele...plangeam si ne bucuram impreuna.

Mi-e dor sa-i aud gherutele pe parchet, mi-e dor sa aud cum da cu labuta in usa cand vrea sa intre , mi-e dor sa-i vad ochii aia mari si frumosi care ma priveau veseli, mi-e dor s-o vad bucurandu-se cand intru in casa, mi-e dor sa stau intinsa pe parchet langa ea, mi-e dor de nasucul ei, mi-e dor de tot ce tine de ea...

Stiu ca probabil o sa par inca o smiorcaita de pe aici, dar chiar vroiam sa povestesc cuiva. Cu oricine am incercat sa vorbesc mi-a trantit replica "Ei...era doar un caine", asa ca am preferat sa tin totul in mine.

Nu, nu era doar un caine....a fost cea mai buna prietena a mea!

Cu mine nu ma plictisesc.

Cateodata te plictisesti....te plictisesti rau de tot. Si te chinui in zadar sa gasesti ceva de facut, ceva care sa te scoata din starea asta....si te gandesti...si te gandesti. Nimic. Nu-ti trece nimic prin minte. Si te apuca nervii si apoi incepi sa te gandesti aiurea. Si incepi sa vorbesti prostii, sa razi fara rost. Si din starea aia de moleseala dai in una de nepasare...spui cate-n luna si-n stele de te intreaba oamenii daca ai baut ceva. Nu! Pur si simplu te plictisesti. Mi se intampla adesea. Apoi incep sa imi aduc aminte ce am facut nu stiu cand si ce a spus nu stiu cine si ce ar fi trebuit sa fac de fapt si cum ar fi trebuit sa reactionez. Si incepi sa bati campii. Iti pui intrebari gen "cum ar fi fost oare daca....?", apoi incepi sa gasesti diferite variante si, bineinteles, o alegi pe cea care iti convine mai mult si data viitoate iti propui sa te risti, sa nu mai tii cont de presupusele consecinte. Si stai asa si vorbesti si te certi cu tine si iti dai sfaturi si iti faci propuneri si incepi sa-ti agreezi "prezenta". Si uite asa iti dai seama ca nu esti singur, esti cu tine. Esti tot timpul cu tine, chiar si atunci cand esti singur, mai ales atunci cand esti singur. Si nu te mai plictisesti, stai la povesti cu tine, te contrazici singur. Cateodata chiar ma intreb daca am eu o problema sau e normal sa stai la discutii cu tine... Normal, anormal....pentru mine sunt o companie placuta atunci cand ma plictisesc.