Var-mea!!!!!

Cate dansuri ai tras cu nea' Puiu? ha? ha? zi repede!!! :)))
Te pup handi! Mi-e dor de tine! Na! Am spus-o!

Pe culmile disperarii - Emil Cioran

"Totul este posibil si nimic nu e posibil; totul e permis si nimic. In orice directie ai apuca, nu este mai bine decat in nu importa care alta. Ori realizezi ori nu realizezi nimic, ori crezi, ori nu crezi, totuna e, precum totuna e daca taci sau daca strigi. Poti gasi totului o justificare, precum nu poti gasi niciuna. Totul este in acelasi timp ireal si real, absurd si firesc, fantastic si plat. Nici un lucru nu poate fi pus inaintea altuia, precum nicio idee nu e mai buna decat alta. De ce sa te intristezi de tristetea ta si sa te bucuri de bucuria ta? Ce-ti pasa daca lacrimile tale sunt de placere sau de durere? Iubeste-ti nefericerea si uraste-ti fericirea, amesteca totul si confunda totul. Renunta la distinctii, la diferentieri si la planuri. Fii ca un fulg dus de vanturi sau ca o floare purtata de valuri. Fii rezistent unde nu trebuie si las unde ar trebui. Cine stie daca in felul acesta nu vei fi mai castigat? Si daca nu castigi, ce e daca pierzi ceva? Orice castig este o pierdere, precum orice pierdere este un castig. Pentru ce oameii mai asteapta o atitudine determinata, idei precise si vorbe corecte?"
Pur si simplu ador acest text!!! Mai mult nu are rost sa spun...

Eu si el, Galatiul meu...

Emotii de copil...
Nerabdare...
Galati, maine ne vedem...vin sa te vad! De data asta promit ca stau mai mult.
Avem o vara imreuna, doar tu si eu.
Nu uita, maine iti dau intalnire! Promit ca n-o sa mai intarzii...
PS.: Abia astept!!!
Iuhuuuuu!!!!!

Lor le este mai usor...

Eram zilele trecute la o terasa prin centrul vechi al Bucurestiului, prinsa intr-o discutie destul de interesanta cu un prieten mai vechi din Galati. Stand si povestind ce a mai facut fiecare in timpul in care nu ne-am mai vazut, am observat ca la masa din spatele meu se aflau 2 femei si un barbat,trecuti de prima tinerete , toti facand parte din lumea muzicii. Am stat si mi-am stors creierii cine ar putea fi, dar degeaba...aveam si am un mare lapsus. In fine, am continuat noi sa povestim fara sa mai dau vreo importanta celor din jur, numai ca la un moment dat am ramas singura la masa, pe prietenul meu chemandu-l natura. Atunci, am auzit fara sa vreau discutia celor de la masa din spatele meu. O discutie chiar revoltatoare din punctul meu de vedere!
Doamna blonda, al carei fiu si el destul de cunoscut, dar nu trecut de varsta adolescentei, povestea din tineretea ei. Din una in alta a trecut la tinerii romani si meseriile lor. Nu intelegea de ce tinerii romani sau romanii in general nu fac ceea ce le place, de ce nu isi gasesc un loc de munca unde sa mearga cu drag, indiferent de salariul pe care il au. Ea considera ca fiecare are o anumita inclinatie spre ceva (si nu pot sa o contrazic) ,iar ceva-ul ala trebuie valorificat. Complet de acord pana acum.
As putea sa-i raspund eu doamnei si sa-i spun ca totusi traim in Romania si nu toata lumea are banii ei. E mult mai usor pentru ea sa vorbeasca despre lucrurile astea. Viitorul ei si al copilului ei probabil ca e asigurat. Nu spun ca nu ar fi muncit pentru asta, spun doar ca ea e o norocoasa, a facut ceea ce ii place, dar nu toti se pot baza pe asta. Un om de rand cu o situatie materiala bunicica ( are indeajunsi bani sa-si poata permite un trai decent ) trebuie sa lucreze ca sa se mentina pe linia de plutire, asa ca va alege un serviciu mai banos, indiferent daca ii place sau nu. Copiii ii cer bani, nu il intreaba "Tati cat de mult ti-a placut astazi la serviciu?". Nu cred ca unui muncitor in santier ii place ceea ce face (rare cazuri), dar ce altceva ar putea sa faca?Trebuie sa manance si el si familia lui. Poate are o voce buna sau poate ar putea fi un bun manager, dar norocul nu a fost de partea lui.
Intr-adevar, jobul perfect este ala unde mergi cu drag, probabil lucrezi putin, iei bani multi, ai colegi de treaba, dar nu multe sunt minunile. Am avea parte numai de someri daca fiecare ar astepta sa faca ce-i place si in plus nivelul de trai ar scadea probabil si mai mult pentru ca "nu conteaza salariul". Sincer, nimeni nu face o pasiune din a vinde zarzavaturi la coltul strazii, dar daca asta e singurul lucru care iti aduce o paine pe masa nu ar trebui condamnat.
E usor sa judeci oamenii atunci cand tu nu te-ai confruntat cu problemele lor sau probabil te-ai confruntat, dar ai uitat. Nu toti sunt la fel de norocosi...