miercuri, 29 septembrie 2010

Imi lipseste atat de mult...

Simt un gol in suflet, un gol ce nu poate fi umplut oricat de mult m-as stradui. Lipsa ei m-a dat cu totul peste cap. Urasc sa stau singura in casa, orice coltisor , orice lucru imi aduce aminte de ea. Nu m-am gandit niciodata la ziua in care nu va mai fi langa mine. Nu , inca nu m-am obisnuit si nici nu vreau sa ma obisnuiesc cu lipsa ei.

De curand mi-am pierdut cea mai buna prietena, cea mai veche prietena , singura prietena care nu m-a judecat niciodata, mi-a ascultat tot timpul povestile mele pline de nonsens, oful, m-a iubit neconditionat. Pentru restul a fost doar o catelusa, dar pentru mine a insemnat mult mai mult....

Am primit-o cadou de la parinti cand am implinit 10 ani. Practic am crescut impreuna. Toate amintirile mele de atunci si pana acum sunt legate de ea, de Lisa. Eu sunt singura la pariti, iar ai mei sunt firi mai reci, stiu ca poate suna prostesc, dar eu ei ma destainuiam, imi stia toate secretele...plangeam si ne bucuram impreuna.

Mi-e dor sa-i aud gherutele pe parchet, mi-e dor sa aud cum da cu labuta in usa cand vrea sa intre , mi-e dor sa-i vad ochii aia mari si frumosi care ma priveau veseli, mi-e dor s-o vad bucurandu-se cand intru in casa, mi-e dor sa stau intinsa pe parchet langa ea, mi-e dor de nasucul ei, mi-e dor de tot ce tine de ea...

Stiu ca probabil o sa par inca o smiorcaita de pe aici, dar chiar vroiam sa povestesc cuiva. Cu oricine am incercat sa vorbesc mi-a trantit replica "Ei...era doar un caine", asa ca am preferat sa tin totul in mine.

Nu, nu era doar un caine....a fost cea mai buna prietena a mea!

2 comentarii: